Copacii

Copacii-și plâng durerea
cu lacrimi ruginii amare 
de frunze-n agonie...

Și-și râd bucuria 
într-o explozie-n cascade
de flori și frunze.

Ei mor 
puțin câte puțin
în fiecare toamnă...

Și tot se nasc
mai tineri decât sunt
în orice primăvară!